24 mai 2009

Les coquelicots - Frumusete efemera

O simpla floare de mac si un simplu cuvant care te fac sa reflecti asupra vietii, asupra timpului... Efemer! Efemeri noi, la fel ca si ele...
O viata efemera. Doar una, insesizabila si incomensurabila.
Ne nastem, traim, iubim si...murim; se intamapla fara voia noatra. Masuram timpul vietii in ani, luni, saptamani, zile, ore, minute, secunde... De ce? Sa ne putem bucuram de fiecare clipa...ca la sfarsitul vietii sa putem spune:"Am trait din plin". Sa savuram fiecare rasarit de soare si fiecare apus asa cum a fost primul pe care l-am vazut in viata noastra, sau ultimul, si sa nu facem diferenta intre ele . Dar viata trebuie neaparat masurata intra rasarit si apus? Da. Rasaritul in ficare zi sa ne umple de speranta, sa traim ziua din plin, iar apusul sa fie un nou rasarit. Si in zilele cu nori? Trebuie sa reflectam la ce am pierdut, in ziua senina, si sa invatam sa nu ratam nici o secunda din viata.
Dar florile de mac, cum isi masoara ele timpul? Cred ca in "ani de flori". In "ani de flori"...noi...suntem nemuritori. Cum percep ele timpul? Dimineata se nasc, traiesc, iubesc...iar seara...mor, si ele. Se bucura de un rasarit de soare...si de un apus, dar doar de un singur rasarit si de un singur apus. Si daca soarele este acoperit de nori? Atunci ele cresc la fel de frumose, la fel de suave si gingase...ignorand cortina de fier a norilor. Sa invatam si noi de la florile de mac.
Poate si noi suntem la fel...viata este ca un cer insorit pe care trece ritmic cate un grup de nori , ce ne intuneca sau ne lumineaza, si noi credem ca e apus sau rasarit. Atunci intre rasarit si apus, intre timpul cum il vedem noi si "anii de flori" nu e nici o diferenta...pentru ca totul se naste si moare in fiecare clipa, precum frumusetea efemera a florilor.

21 mai 2009

Planeta "Palatul Parlamentului"

Nu poti sa nu ai rezerve fata de cladirea uriasa care te apasa din capatul Bulevardului Natiunilor Unite. Dar,cu siguranta,nici nu poti s-o ignori. Doar dupa ce vezi monstruozitatea, ajungi sa realizezi viziunea megalomanica a dictatorului Nicolae Ceausescu.
Dupa Pentagon, Casa Poporului este a doua cladire administrativa din lume ca inaltime. Multi considera ca este un simbol comunist urat, inutilizabil, iar turistii sunt atrasi mai degraba de legendele care circula pe seama cladirii.
Labirintul de sali si culoare din cadrul cladirii, a carui constructie a inceput inca din 1983 si care nu e gata nici in ziua de azi, ar avea cam 1.100 de incaperi. Nu se cunoaste suma exacta care a fost investita in constructie pana la aceasta data. Pana in 1989 se pare ca s-au cheltuit peste un miliard de dolari. In 2006 Casa Poporului era estimata la 4 miliarde de dolari, fiind considerata în cea mai scumpa clădire din lume.
Are o suprafata desfasurata de 330.000 de metri patrati, de-ti ia mai bine de trei sferturi de ora doar ca s-o inconjori, 86 metri inaltime si 92 metri sub pamant. De-o parte si de alta: parcuri, unde isi mai fugaresc bucurestenii cainii si plictiseala. Are 12 niveluri la suprafata si alte opt subterane, iar un tur pentru vizitatori cuprinde doar 4% din totalul cladirii. Pentru realizarea ei s-au folosit: 1.000.000 metri cubi de marmura, 5.500 tone ciment, 7.000 tone otel, 20.000 tone nisip, 1.000 tone bazalt, 3.500 metri patrati de piele, 200.000 metri cubi de sticla. La constructie au fost trimisi la munca aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat trei ture, 24 ore pe zi. Tot lemnul si marmura si tonele de materiale fac din Casa Poporului cea mai grea cladire administrativa din lume.
Bilant: 7 km patrati demolati si peste 40.000 de suflete stramutate:
Acesta este efectul devastator al Casei Poporului asupra Bucurestiului vechi si a locuitorilor lui.

Oare asa sa fi aratat Casa Poporului in viziunea lui Ceausescu?

17 mai 2009

Pictopoezie nocturnă

Cu ocazia Nopţii muzeelor, Muzeului National de Arta al României si-a continuat demersul instituirii unui dialog între artele plastice şi alte domenii artistice. Anul acesta a fost rândul poeziei să completeze şi să îmbogăţească cu noi sensuri lucrările de artă din galeriile muzeului.Ca nişte dadaişti veritabili, vizitatorii au fost invitaţi să creeze propriile lor pictopoezii, suprapunând peste tablouri texte extrase la întâmplare dintr-un joben.


10 mai 2009

Fotoreportaj: O gara la apus...Slobozia Noua

O gara micuta la periferia unui orasel mic si cochet.
Avid dupa noi subiecte la indrumarea cuiva ajung sa vizitez gara Slobozia Noua, nu stiu cati dintre voi au ajuns pe acolo. Drumul prafuit plin de gropi, arsita soarelui, ma facea sa regret din ce in ce mai mult ca am dat curs indrumarii... Odata ajuns acolo intrarea principala nu promitea nimic spectaculos. Liniste... o liniste mormantala, doi caini lenesi, intansi la soare si nici picior de om. Privesc cladirea principala cu nesat...nu stiu ce cadru sa iau mai intai. Deodata linistea este sparta de un chicot de ras si cateva injuraturi. Intr-un tarziu reusesc sa imi dau seama de unde a fost sparta linistea. In unul dintre corpurile cladirii, prafuit, cu zabrele la geamuri sunt birourile personalului garii; o bicicleta sta rezemata de un cos de gunoi la intrare. M-am decis, plec e prea liniste pentru mine, o liniste mult prea suspecta. Fac drumul intors, imi atrage privirea o cladire din caramida rosie, incadrata de doi strajeri de nadejde, doi copaci a caror coroana insumata abia o cuprindeai cu privirea. Ochesc, declansez, si in acel moment zgomotul aparatului de fotografiat parca s-a transformat intr-o salva de tun. Din birourile ponosite a iesit parca la apel tot personalul garii. Toate privirile erau indrepatate catre mine intrebatoare, nelamurite si cu o oarecare "ura": i-am deranjat de la o septica, sau de la o tabla...nu stiu. Sfios ma indrept catre gloata. Intrebarea se citeste pe chipul lor, unul mai indraznet o rosteste: " Sunteti cumva de la presa? Ati venit sa ne fotografiati?" Ca de fiecare data ma lovesc de aceeasi timiditate in fata aparatului. Ii linistesc, le povestesc putin despre pasiunea mea, deja am inceput sa nu mai prezint nici un interes... Hienele putin afumate de alcool se retrag in camaruta unde incep iar injuraturile si chicotelile. Unul dintre ei a ramas sa mai stam la un pahar de vorba. In foarte scurt timp ii aflu tot arborele genealogic, neamuri indepartate, legaturi rupte, deja imi este foarte greu sa ii tin pasul... La un moment dat face o pauza lunga, priveste catre micuta gara: "Mare pacat domle' o trece in conservare", tristetea se citeste pe chipul lui. "Pe zi nu mai trec p'aici decat vreo 6 trenuri, si cate un marfar asa din cand in cand...nu prea mai e activitate", "A venti circulara de la Minister ca o sa ne inchida, liniile sa le bage in conservare si pe noi sa ne dea in somaj, mama lor de nenorociti", "Ma nene, am fost nas pe tren o gramada de ani, gara mai frumoasa ca asta nu am vazut, poate ca e acasa la mine dar ca asta nu e","Nenorocitii astia ne baga in sapa de lemn domle, pacat, pacat...sa veniti peste vreo... hmm... 5 luni asa, sa o vedeti cu geamurile sparte, o sa se aleaga prafu de ea...". Conversatia se termina intr-un final, dar cu un oftat lung. Imi vad de drumul meu...trag cateva cadre...si la fiecare declansare auzeam aievea:" pacat, pacat...o sa se aleaga prafu' de ea"


Bine ati venit!


Aici incepe si se termina peronul, alta data un furnicar de oameni.





Un sir lung de vagoane zac pe sinele inconvoiate de greutatea lor. Isi asteapta locomotiva...si ele parasesc statia.


Agale se indeparteaza un tren, una din cele 6 curse pe ziua de astazi s-a terminat. "Nu a urcat si nu a coborat nimeni" imi povesteste seful de statie.


Soarele apune...parca prevestind si apusul unei gari.

Endless story - Acolo unde cerul s-a intalnit cu pamantul



Premii: FOTO DEL GIORNO 30-05-2009 http://fotolibera.it

8 mai 2009

Energie...solara?

Aici la noi, in eterna si fascinanta Romanie, deja au inceput lucrarile la o noua retea electrica, de la Cernavoda catre...Soare. Mai avem numai 1,496×108 km. Tronsonul I, de 350 km, din "Reteaua Soarelui", a fost finalizat. Mult succes in continuare!

Premii:
FOTOGRAFIA ZILEI 04-06-2009 http://fotolibera.it
FOTOGRAFIA LUNII 01-06-2009 http://fotolibera.it






















Locatie: Sos. Buzau - Slobozia, in apropierea localitatii Amara. Retea de inalta tensiune: lungime cca 350 km

5 mai 2009

Manastirea Ciolanu - Povestea primului meu HDR

Sa ne lamurim de la bun inceput cu termenii astia.
Vocabular

AEB - Auto Exposure Bracketing, se refera la actiunea de a executa o serie de fotografii (cel putin trei) ale aceluiasi subiect cu variatia expunerii.
HDR (haşdereu) = High Dynamic Range
Definitie: Haşdereu, este o tehnica prin care se accentueaza si se scot in evidenta diverse parti ale unei fotografii, care in mod normal nu sunt foarte vizibile.
1. Teoria
Clar, hotarat ma apuc de haşdereuri. Citind am aflat ca depinde cu ce scula de aparat faci fotografiile pentru a aplica tehnica asta. Aparatele astea mai jmechere au o functie, care se numeste AEB si iti usureaza munca, adica face 3-5-7-9 poze cu diferite setari pentru a genera mai tarziu haşdereu. Pozele...adica fotografiile le bagi apoi intr-un soft, Photomatix ii zice, si acolo setezi tot felul de...setari... pana iti place ce a iesit. Asta in teorie. Dupa ce am rascolit netu' vreo 2 zile si meniul aparatului, am aflat ca Nikonu' D40 nu are functia asta. Nasol. Cele minim 3 cadre trebuiau luate fara sa misti aparatul un micron. Nu e nici o problema trebuie sa o scoatem la capat.
Teoria o stapanim, ce facem cu practica.
2. Punerea in practica a teoriei.
Intr-o sambata dupa-amiaza am plecat catre Manastirea Ciolanu, echipat cu: cumnatu', aparat, laptop, trepied, cabluri, softuri, baterii, net si nervi. Primul test il facem pe o gramada de busteni care ni s-au parut fotogenici. Orice as fi incercat aparatul se incapatana sa se tot miste. Bling ... idee cu vreo 2 zile in urma am luat de pe net Nikon Camera Control, un soft care controla aparatul foto "remote" prin cablul USB. Punem pe planseta workflow-ul, si urcam catre Manastire. Intram, nimeni prin preajma, luam in graba vreo 6 cadre pentru haşdereurile noastre. La un moment dat (concentrarea era la maxim pentru un cadru inedit) apare preotul. "Ce faceti mai baieti pe aici, sunteti de la televiziune?" WOW deja intrebarea asta ne-a pus pe ganduri, oare asa suntem de bine echipati de facem cat o echipa de televiziune? Spasit, incep balbaind sa ii spun preotului: "Am venit sa foto...", o voce cu vreo 10 decibeli mai puternica ca a mea, cumnatu': "Suntem de la facultate (care? habar n-aveam) si facem un fotoreportaj pentru un proiect la scoala". Auuu, a mintit popa, in curtea manastirii in timpul slujbei...nu, nu e de bine, o sa ne mearga rau, nu ne iese nici o poza. Parintele, dupa ce ne-a cercetat ochiometric, ne-a ingaduit sa ne continuam "fotoreportajul pentru facultate". Acum la treaba "linistiti", dar cu ochii in patru dupa vreo "razbunare divina".
3.Setup-ul pentru haşdereu.
Asezam trepiedul, cumantu' cu laptopu' in brate, setez aparatul pe full manual (asa scria in carte), pornim Camera Control-ul, iau in vizor cadrul, leg telecomanda de gat, lumina buna, incadrarea buna, apas butonelul magic al telecomenzii, click...se declanseaza prima pozitie, schimba setarile din laptop, a doua, schimb setarile iar, a treia. Mai luam inca o data aceleasi cadre, dupa acceasi schema, sa fim siguri ca nu am ratat ceva. Nu se stie niciodata poate a dat eroare pe undeva. Demaram in tromba din curtea manstirii, cu toate cele balanganind pe noi, ne mai asiguram odata de cadrele luate, din lacomie mai luam si vreo 2 seturi si de la poarta...gata am scapat nevatamati.
4.Prelucrarea in Photomatix.
Acasa treaba a fost mai simpla. Drag and drop in Photomatix, ramanem cruciti de ce ne arata softu' ala acolo, culori, umbre bine definite, tonuri de iti vine sa le manaci, pur si simplu ajungi te indragostesti de pozele tale. Variante peste variante, wow-uri peste wow-uri, intr-un final ne hotaram asupra cadrului final. A meritat.
5.Concluzie
Intr-un final razbunarea divina a fost un joc minunat de lumini, umbre si culori.

4 mai 2009

Tulips - Lalele pe româneşte.

Un grup de lalele, modele rebele, care abia s-au lasat fotografiate, vizibil deranjate de atitudinea vulgara a vantului, nu se puteau scalda linistite in soare. Le-am prins in fapt, rosii de nervi, facand parada modei.

Little White Rose - Trandafiru' de balcon

Detalii tehnice si minunatul workflowl: venit de la munca sambata, vazut trandafir (pe care am pus ochii mai demult dar din lipsa de timp...), mutat trandafir pentru sedinta foto la lumina naturala "de balcon", fundal verde, nope nu merge, alb, nici asa ca nu se vede bobocu', ultima reduta fundal negru: un tricou, 10 declansari din 10 unghiuri, fiecare declansare cu 5 setari diferite, ca na "soarele de balcon" facea figuri, Photoshop autocontrast, putin blur, semnatura (fara ea nu se putea, sa fiu in rand cu lumea) , postat pe diferite situri, comentarii peste comentarii...in concluzie mie imi place ce a iesit.

High-key, hi-life

Primul portret cu tenta de high-key, hi-life, hi5 si alte hi-uri... prima incercare, o reusita dupa cometariile binevoitoare ale unora, un esec dupa comentarii rau intentionate ale altora; rau intentionate, da, pentru ca le-a placut mai mult modelul decat tehnica.

"Premii": Fotografia saptamanii pe http://www.criticafoto.com

Fractalize

Efecte obtinute cu plugin-ul Fractalius pentru Photoshop.




Tablou de bord

Am avut ocazia de a urca la bordul Noului Renault Megane Coupe...senzatia a fost de W.O.W ( a nu se citi World of Worcraft, ca de stadiul ala am trecut cu greu) . Atatea gadget-uri, butoane si butonele delicate ce astepau sa fie apasate; era acolo un buton mare si negru pe care scria START/STOP, l-am apasat si pe dragalasenia aia de display scria ceva de genul "Please insert key card", mda si scumpetea aia de card costa vreo 17.000 de euro, dar isi merita fiecare eurocent. Sa revenim la fotografie, nu m-am putut abtine si am petrecut cateva minute pentru a fotografia tabloul de bord, sa raman si eu macar cu o amintire. Si iata ce a iesit...